Skip to content

O carafă de vin și cum mi-am pierdut credința

July 24, 2018

imageIntri în crâșmă și o remarci din prag. Frumusețea aia franțuzească unică, te întrebi cum fac muierile astea de rămân slabe și au așa eleganță naturală, cu pistrui și breton. Mănâncă un caltaboș fript pe grătar (andouilette) cu un munte de cartofi prăjiți și o carafă de vin roșu în stânga. Cum fac astea de nu se-ngrașă la cât bagă în ele și beau? Scrie, bate în draci pe o tabletă pusă vertical pe triunghiul ăla făcut dintr-o acoperitoare din piele scumpă.

Ah, o poetesă! Instalez și eu tableta pe masă (la mine acoperitoarea care se face piramidă e din plastic), comand o carafă ca a ei și mă pun pe scris următoarele…

Hai să mă mai uit prin crâșmă, nu doar să mă holbez la ea. Restaurant indian în cartierul european din Bruxelles, administrat de niște sikhs, crâșmă de cea mai bună calitate, o afacere de familie. Servește femeia sikh, bărbatul cu turban urieșesc e mai mult pe la bucătărie (nu lași gătitul pe mâna femeii). La masa de alături mănâncă un cuplu rău croit de gays artiști.

El belgian intelectual cu bărbiță de Troțki, iar el – ceva jamaican, cu codițe rasta și inel de argint pe degetul mare.

Belgianul domină artificial, căci el va plăti masa, dar Bob Marley (care sigur se află în sejur ilegal în Belgia) spune:

— Pot să comand puțin vin?

— Ai băut deja azi, îi răspunde după o pauză apăsată stăpânul lui.

— Un pic de vin e așa bun cu brânză, suspină faraonul de pripas.

— Ce brânză? Asiaticii nu fac brânză, mon ami, murmură implacabil stăpânul. Brânză în capul tău.

Ah, câte vieți sterile n-am trăit așa, artificial, necomunicativ, bazat pe reproș de la prima întâlnire. Faptul că gays pot trăi în cupluri disfuncționale le arată normalitatea. Le dorim să se mai și căsătorească, la primărie cu serpentine si confetti, ca să guste oroarea până la capăt.

În partea cealaltă, așteptând mâncarea, sunt două care se pupă torid. Ochiul meu expert vede imediat că băiețoasa blondă, masculină, scofâlcită, cu geacă de piele, care ar părea dominantă observatorului nătâng, sau, să spunem, domnilor Baconschi și Papahagi, e de fapt cea îndrăgostită. Cealaltă doar o controlează ludic, fără mult interes.

De altfel, cand merge bruneta buclată cu fălci și cur pneumatic la toaletă, îi spun rapid fădăciunii blonde să aibă grijă, că se vede că-i prea îndrăgostită de o manipulatoare.

Îmi răspunde: “Știu că sunt frumoasă, dar proastă. Fac parte din echilibrul acestei lumi.”

Ascultand-o, am avut un orgasm, mai ales că m-am admirat pe mine pentru felul in care pricep gramatica complicată a dialectului flamand din Bruges.

La altă masă văd un dezastru. Omule, când ieși pentru prima oară la crâșmă cu o fată sau femeie, după ce ați flirtat pe FB, nu îți pui bluză roșie cu anchior.

Repet: NU ÎȚI PUI bluză roșie cu anchior.

Bluza roșie cu anchior e moartea pulii și a neamului tău.

— Eu sunt o persoană posesivă, îi aruncă el ei cu mândrie.

Ea se crispează perceptibil, dar prostul nu vede, învâltorat în demonstrația retorică, cu dat din mâini, a statutului lui de posesor potențial cu posesivitate prădătoare.

Ai să posezi o laie (sau să scriem “olaie”?), măi posesilă. O femeie normală te-ar lepăda în chiar momentul în care îi anunți : “eu sunt o persoană posesivă”.

Tragedia e că o vezi pe ea cum coboară pleapele și nu zice nimic, în vreme ce fudulul face brațele morișcă sperând să-l remarce chelnerița în costum indian.

30f0b4f7970d78aac80d0f48a5ffc2fc

După examinarea sălii, mă întorc spre asta care scrie și pare a fi Anima mea. Acolo e de mine.

După multe ocheade furtive și dintr-o parte și din alta, care mă fac să remarc pe rând: că are mâini frumoase cu degete lungi și unghii tăiate scurt; jeans rupți în genunchi sub care poartă ciorapi negri din plasă erotică; un tatuaj discret de trifoi sub ureche; zero bijuterii, semn bun… mă duc și eu la toaletă, cum făcuse înainte Sapho aceea, ca venindu-i după aia din spate să văd și eu ce tot scrie frumoasa mea acolo de zor.

Ah, drace, când ies scuturându-mi mâinile de apă ipocrită, îi văd tableta în prelungirea părului prins în codiță și descopăr cu oroare că face de o oră, concentrată, jocul ăla stupid de jackpot, cu fructe care trebuie puse în ordine, sau baloane de spart… sau bile de rânduit pe culori.

… și ies fără să-mi termin carafa de vin. E clar că nu există Dumnezeu, căci nu are nici o justificare pentru ceva atât de întortocheat și inutil ce am văzut azi.

Advertisements

From → Paraphernalia

3 Comments
  1. banivechi permalink

    Nu mai bine stai pe o bordura oarecare din – sa zicem – Oltenita, scuipind coji de seminte si rigiind bere la pet, combinind-o pe Florica cea negricioasa cu niste manele ascultate pe telefonul de furat luat de la talcioc? Macar futi diseara…

  2. sensi permalink

    bubbles rulz!

  3. Marin permalink

    Nu inteleg. Vrei sa futi sau sa futi o scriitoare?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: