Skip to content

Angry Turds – Despre Ghiță, corupția de la Belgrad și cetățeanul sârb Victor Ponta

July 27, 2018
ponta-ghita-620x330
.

Justiția din Serbia, țară candidată la UE, se preface că e convinsă de argumentele lui Sebastian Ghiță că ar fi persecutat politic în țara lui deja membră de mai bine de un deceniu în UE. Teoretic, Serbia și-a nimicit șansele de a mai putea negocia capitolul fundamental al justiției cu Uniunea Europeană la care vrea să adere, așa că miza e probabil la înălțime.

“Persecutatul politic” Sebastian Ghiță, cum s-a dovedit, și-a făcut banii din afaceri cu serviciile și cu structurile statului si cu Ponta si cu Dragnea si cu PSD-ul. Numai Agenția Națională de Cadastru, de pildă, i-a plătit lui Ghiță aproape 55 milioane de euro pentru niște softuri și computere și servere. 46 milioane de euro au fost încasate cu girul lui Dragnea pe când era ministru al Dezvoltării Regionale.

E revelator pentru climatul de impunitate de atunci că oamenii lui Dragnea pretindeau să dea milioane pe niște programe mai puțin complexe decât Angry Birds.

Vin apoi legăturile cu Serbia. Ponta, prietenul lui Ghiță, cu care el a zburat în Emirate după pierdutele alegeri, este de anul trecut cetățean sârb si consilier personal al președintelui Serbiei Aleksandar Vučić, care i-a acordat cetățenia, lucru care a stârnit mare mirare în Serbia.
.
Răspunsul de ce Ponta a primit cetățenia sârbă este legat iarăși de Ghiță: e o întreagă nebuloasă acolo care implică serviciile secrete sârbe si falsele firme de informatică.
.
Victor Ponta nu e doar foarte apropiat de președintele Serbiei Vučić, dar firma lui Ghiță, “Teamnet International”, împreună cu firma sârbească “Prointer IT Solutions and Services”, trebuiau să controleze întregul sistem informatic al Serbiei, oferind servicii guvernului (si, evident, FSB-ului rusesc, că nu suntem asa naivi).

.
Șeful firmei sârbești care trebuia să lucreze cu Ghiță este Slobodan Kvrgić, prieten cu președintele Vučić și cu cine e mai important în Serbia (cu președintele asociației cluburilor de fotbal, Slaviša Kokez etc., obișnuita mafie din asemenea țări).

Același șef al firmei sârbești care primise contractul informatic total pe Serbia împreună cu Sebastian Ghiță, Slobodan Kvrgić, este cel care i-a “vândut” nevestei președintelui Vučić, Tamara Đukanović, un apartament în Belgrad, legaturi sumbre despre care presa din Serbia a tot scris, de pildă aici.

Respectiva rețea informatică sârbă a fost instalată între timp, chiar dacă oficial Ghiță și “Teamnet International” nu au mai participat la ea.

Fără nici o conspiraționită, putem spune Ghiță se află în Serbia și cu acordul provizoriu al FSB-ului rusesc.
.
Serbia e platforma oficioasă a Rusiei în Balcani la fel cum e Siria în Orientul Apropiat. Vučić a organizat o paradă militară pentru Putin, Rusia are celule militare și FSB în Serbia, iar premierul Vučić, mare pro-european acum, a fost membru de frunte al formațiunii paramilitare Srpska radikalna stranka (SRS) a criminalului de război Vojislav Šešelj și a mai fost ministrul informațiilor sub Miloșevici (canal direct cu Moscova), iar mai târziu ministrul apărării (2012–2014, canal ultradirect cu Moscova), inainte de a deveni prim ministru și acum președinte.
Ghiță șade acum tăcut la Belgrad ca gâza-n chihlimbar. Soarta nu-i mai aparține.
.
Un lucru e sigur: când nu poți să-l lichidezi, pentru că prea ar sări în ochi, nu extrădezi un om care știe atâtea cum e Ghiță, lucru cu care și președintele Aleksandar Vučić, și conaționalul și sfetnicul său Victor Ponta sunt de acord.
.
16195992_1370330573000777_58375789945722726_n
PS. Cum se numea barul ăla din Dubai unde l-a dus Ghiță pe Ponta după ce a pierdut la alegerile prezidențiale (uite-i pe amândoi atunci la discotecă)?

.
Că poate Ghiță a cumpărat atunci localul și se află acum acolo ca să-și regleze contabilitatea anuală, prin băncile alea opace, dincolo de orice acord internațional.

Cunosc locul, rămâne un mister de ce l-a dus Ghiță pe Ponta acolo. Emiratele nu sunt un loc de petrecut vacanța. Dubai, de pildă, este un loc oribil, obscen, artificial, unde nu ai nimic de vizitat sau de văzut. Acolo mergi doar:

— ca să pui bani furați în bănci care nu întreabă nimic;
— dacă ești spion;
— dacă ești curvă;
— dacă ești trimis să lichidezi șefi ai rezistenței cecene, palestiniene sau iraniene;
— dacă ești dictator african răsturnat, urmărit și pus pe băutură;
— dacă ești senior al războiului afgan (două ore de zbor până în Kabul) și vrei să arunci sume cosmice la cazino cu prostituate de lux.

Acolo au mari antene toate serviciile secrete din lume. Prin baruri auzi mai mult engleză, rusă și persana decât arabă. O persoană din două e fie spion fie curvă.

In general, cei care merg în Dubai altfel decât din disperare, ca să se prostitueze sau să fie exploatați în construcții, sunt întârziați mintal cu bani furați. Nu e nimic acolo, decât alcool, curve și electronice, sunt 45 de grade afară vara, un infern de blocuri, baruri și hoteluri cu aer condiționat.

Dacă bagi bani în real estate, poți să te pitești acolo pe vecie…

Nu va mai ști nimeni de tine, nici când ești lichidat într-un garaj sau în drum spre aeroport. Așa că Belgrad e mai sigur decât Dubai, și pentru Ghiță și pentru Ponta.

Advertisements

From → Paraphernalia

6 Comments
  1. Albanofil permalink

    “Teoretic, Serbia și-a nimicit șansele de a mai putea negocia capitolul fundamental al justiției cu Uniunea Europeană la care vrea să adere, așa că miza e probabil la înălțime.”

    LOL
    De parca incalcarea drepturilor etnicilor romani de catre Serbia nu e ignorata de occidentali. Serbia nu a primit nicio pedeapsa de la OSCE in acest sens.
    La fel si cu Ghita. Nu cred ca va avea absolut nicio relevanta. Daca Ghita era occidental, alta era treaba.
    Desigur ca Serbia nu indeplineste multe din criteriile de aderare la UE: de la nerecunoasterea independentei Kosovo-ului pana la faptul ca e in subordinea Rusiei etc.
    Daca Serbia ar intra in UE inaintea Kosovo-ului desigur ca si-ar folosi dupa aceea dreptul de veto impotriva aderarii acestei tari la aceeasi organizatie.
    You’re comically delusional 😉

  2. Albanofil permalink

    O neutralitate perfect justificata a Occidentului fata de conflictul dintre 2 popoare est-europene “fecalice”

  3. Mumuleanul permalink

    Mai bine ne-ar fi spus dl. Alexe cum toata cumetria PSD-Serbia a “aranjat” deplasarea lui Ghita in tara vecina si prietena astfel incat toata lumea sa fie fericita: Ghita insusi pt ca e la adapost, PSD ul pt. ca l-a pus la adapost, totodata cerand (nu-i asa?!) extradarea lui (aveti ceva de reprosat procedural vorbind?) si Serbia pt ca a facut un serviciu PSD ului care se va revansa (ghici cand? Pai, la anul cand vor numi “specialistii” care se vor ocupa de Presedintia romana a Consiliului UE. Restul articolului este o poveste de adormit copiii (se vede ca a schimbat domeniul dl Alexe de la originea albaneza a cuvintelor romanesti la analiza politica…)

  4. Albanofil permalink

    Iata comentariul meu la articolul lui Mircea Morariu de pe contributors: “O săptămână de coșmar pentru imaginea României în lume”

    In caz ca nu mi-l publica (deocamdata e in asteptarea aprobarii), il postez si aici, ca sa am dovada, sa nu care cumva sa fie vorbe la proces 😉

    Duško Markovič
    Aoleu l-ati facut sloven pe premierul Muntenegrului! 😉
    Se pare ca va intreceti in gafe cu doamna Viorica Vasilica Dancila.
    PS: In limba muntenegreana se ortografiaza: Duško Marković

    Excrementala cum e Serbia, totusi nu-mi aduc aminte ca ei sa fi avut un prim-ministru criminel (ma refer la Victor Ponta in “cazul” Cristian Panait) care nici acum, la aproximativ 15 ani de la omor (executat asupra colegului sau de “procuroreala”/”procurorie”) sa nu fi fost bagat la puscarie.

  5. Agamitza permalink

    Dupa cum matale stii deja, eu fiind roman n-am umor. Pe judecatorii sarbi nu banditul Ghita i-a convins ca e persecutat ci faptul ca Justitia romana a inceput sa-i ancheteze pe Onea si Portocala. Ferestrele Europei sunt deschise catre nordul Africii asa ca UE n-are timp de noi.

Trackbacks & Pingbacks

  1. Explicatii de la Bruxelles. Legaturile negre ale lui Ghita din Serbia si banii livrati de Dragnea acestui fost pion al "statului paralel" - Aktual24

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: