Skip to content

Cățeaua…

October 16, 2018

1481002437422

Toată lumea cunoaște complexul celor care s-au născut cu protuberanțe, alunițe uriașe, pete de vin și bubițe pe față în cele mai neașteptate locuri.

Sunt alunițele alea mari ca niște pete Rorschach, care pot sluți fața unei fete, mai ales când alunița se întinde pe un obraz, ca un covoraș, și iese un smoc de peri din ea, pe care n-are întotdeauna vreme să și-i smulgă.

Marcela se născuse cu o asemenea excrescență ca o bucată de blăniță pe vârful nasului. Exact pe vârf, dar acoperind tot nasul, ca un bot de căprioară… sau de câine. Imposibil de operat. Cu peri pe el.

Ar fi fost frumoasă, dar nasul ei cu vârf de tumoare maronie îi dădea o aură animalică, ceva sacru, obscen și mortuar în același timp, trimițând la ambiguitatea din latină dintre termenii de “sanctus” și “sacer” (sacrum). Sfânt, adică. Ceilalți din liceu îi spuneau simplu: Cățeaua.

Discretă și complexată era și neîncrezătoare în cei care încercau să-i fie prieteni sau iubiți. Se ura pe sine, își ura părinții, nu se îngrijea, deși era frumoasă și sveltă, iar tot ce dorea era să aibă note bune. La examene ținea o batistă în fața nasului, pretextând o eternă răceală.

Nimeni n-a știut ce s-a întâmplat când s-a lăsat sedusă și s-a culcat cu Bebe, sportivul, care după aceea a povestit tuturor că vârful ăla de bot cu blăniță e mereu umed, ca la o cățea. În văzul lumii a venit la el, în curtea liceului, și l-a mușcat de față, după care s-a zgâriat singură pe bot, căutând să-și smulgă măslina din piele de căprioară care-i acoperea tot vârful nasului.

Înainte de asta, mi-ar fi fost simplu să vorbesc cu ea, să o domesticesc făcând-o să-și uite sigiliul de excluziune socială din micul grup al liceului din Buzău. N-am făcut-o. Marcela clănțănea doar răutate rănită.

Cei mai mulți dintre noi, cu figura noastră tâmp-rânjitoare, fals radioasă, nu pricepem ce înseamnă să fii marcat pe chip, ca un sigiliu de neșters, promisiune a unor taine ascunse pe care ești presupusă a le deține, dar pentru care nimeni nu ți-a dat cheia.

Nu știm cum este să stai și să suferi în tăcere, iar când barierele ți se rup și te lași dusă și te trădează Bebe, atunci îl muști de față.

Ca o cățea, căci atâta au vrut toți de la tine.

Ca o cățea.
.

 

Advertisements

From → Paraphernalia

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: