In 1973, studiourile Warner au retras filmul lui Kubrick “Portocala Mecanică” din cinematografele britanice. Kubrick însuși ceruse asta, de treamă că “Singin’ in the Rain” de acolo putea fi luat de imitatori potențiali drept “Singin’ in the Rape”.
Acum, tot Warner Bros. vine cu “Joker” și ne avertizează de la început că nu este un film de rîs, că e profund perturbant, dincolo de orice film cu super-eroi, deși începe cu un rîs, însă acela e un rîs înspăimântător, bolnav.
Cameleonul Joaquin Phoenix joacă acolo, cum știm dinainte, un comic ratat care devine un “clovn malefic” și în cele din urmă The Joker, Răul Absolut, întregul film fiind un prequel la Batman, pe care îl și vedem copil în film.
“Clovnii malefici” au, într-adevăr, ceva mult mai înspăimântător decât autenticii psihopati si serial killers, pentru ca ei sunt caricatura a tot ceea ce e mai fragil in umanitate. Hollywood a transformat clovnii in simboluri ale crimei si depravării. Figura clovnului a ajuns sa fie asociata cu răul si violența. Cu spaima.
In occident, in Franța si Belgia, există acum deja o mișcare de nemulțumire si de reabilitare din partea clovnilor de circ, cei autentici, care au asta ca meserie și care au remarcat că din ce in ce mai des copiii nu ma fac diferența între clovnul gentil din “realitate” si cel criminal de la cinema. Acum, până si clovnul de la McDonald e înspăimântător.
S-ar putea spune ca primul mare vinovat aici este Stephen King, cu romanul “It”, prin anii 1980, poveste sinistră care a marcat profund Hollywoodul. Sigur, exista deja din anii 1940 figura Jokerului din Batman, dar acela, fiind unic, rămăsese oarecum detașat de clovnii de la circ (la fel cum Charlot, Charles Chaplin, nu a modificat arhetipul cerșetorului sau pe cel al evreului rătăcitor).
Jokerul a sfârșit prin a deveni personajul central din filmele cu fadul Batman, jucat find și de actori magnifici: Jack Nicholson (Batman de Tim Burton), Heath Ledger (The Dark Knight, de Christopher Nolan) sau Jared Leto (în ratatul Suicide Squad).
Filmul ăsta al lui Todd Phillips, cu Joaquin Phoenix, se vrea, in filigran, mai degrabă ca o odă adusă lui Charles Chaplin. Dar și “Taxi Driver” sau “The King of Comedy”, de Marin Scorsese, cu Robert De Niro, care apare și aici într-un frumos rol camee (în “King of Comedy” De Niro era un joi de Joker, ținta lui fiind comicul instituționalizat Jerry Lewis).
Acum, ca și în cazul lui Kubrick cu Portocala Mecanică, suntem avertizați de potențialul mesaj distrugător, socialmente nociv, al filmului acesta despre originea Jokerului: Arthur vrea sa devină un actor de stand-up comedy. Dar pe scenă nu se rîde de glumele lui, se rîde de el. Arthur e firav mintal și trăiește cu o mamă nebună. Arthur e umilit zilnic mai ceva ca marginalul funcționar din Mantaua lui Gogol. Așa încât Arthur începe să masacreze bogați și declanșează o revoltă anticapitalistă: “no one’s laughing now”!
În realitate, dincolo de frumusețea tulburătoare (deși cam repetitivă) a jocului lui Joaquin Phoenix, filmul nu reușește să treacă dincolo de impactul social și estetic al lui Scorsese în “The King of Comedy” pe care actualul “Joker” îl pastișează cu succes.
Filmul e repetitiv nu doar prin jocul lui Phoenix care ne hipnotizează cu cușca lui toracică de schelet, ci și prin succesiunea de scene de umilință cotidiană care se acumulează fără a explica declicul criminal final. Chiar și pe latura înspăimântătoare, este greu de depășit ceea ce făcuse defunctul Heath Ledger in “The Dark Knight”.
“Joker” nu va declanșa, așadar, o revoluție anticapitalistă. Dimpotrivă, “Joker” este o întreprindere pur capitalistă. Cum spuneam în legătură cu indignarea unora în România în jurul folosirii lui Mihai Șora ca imagine pentru reclama unui site de vânzâri pe internet: singurul capitalist autentic din România este omul din spatele agenției publicitare Papaya, cel din spatele clipului cu Șora.
În capitalismul funcțional, totul e scos la mezat, incusiv simbolurile, idealurile și ideologiiile, dacă vânzarea se face pe față, legal, creativ și ludic. Gloata piticilor de grădină ai dreptei românești țipă a sacrilegiu de parcă ar fi fecioare cubaneze bocind leșul lui Che Guevara. Proastele sectante nu-și imaginaseră că ideologia lor chiar poate fi aplicată coerent și inteligent și că în capitalismul real moaștele sunt de vânzare.
Mihai Șora pentru a vinde papaya pe internet – revoluția anticapitalistă declanșată de un marginal radicalizat în “Joker”. Nici una nici alta nu trebuie luate prea în serios. Rîsul bolnav al Jokerului declanșează doar rîsul sănătos al producătorilor filmului.
Rămâne o singură interogație reală, persistentă: cum naiba a reușit Joaquin Phoenix să slăbească în felul ăsta 23 kile?
Ce zice presa despre “Joker”
În Germania, la München, Süddeutsche Zeitung pune întrebarea cât de periculos este Joker, prin ceea ce ar putea fi luat drept o incitare la violență individuală și colectivă. La Berlin, foarte stângistul Tageszeitung, celebrul TAZ (opus lui FAZ, conservatorul Frankfurter Allgemeine Zeitung), analizează, făcând cronica filmului, conceptul atât de american de incel („involuntary celibacy“, celibatul involuntar), cel atât de deplâns de un guru al dreptei albilor care își consideră amenințată condiția superioară, cum este Jordan Peterson. Conceptul de incel, ceea ce este Jokerul în film, e asociat cu misoginia, angoasa și mizantropia iremediabilă, boli ale adultului alb occidental contemporan. Jordan Peterson justificase chiar parțial actul terorist al asasinului misogin din Toronto punându-l pe seama “celibatului involuntar”.
În Franța, Libération scrie despre Joker, sub titlul A Very Mad Trip (joc de cuvinte pe precedentele filme Very Bad Trip ale regizorului Todd Phillips), o cronică entuziastă. Cotidianul stângii intelectuale pariziene se oprește, cum era previzibil, asupra mesajului social al filmului și asupra controverselor care au însoțit premiera lui în SUA.
Jokerul e un produs DC Comics, iar nu Marvel, ba chiar Libération estimează că acest film dă o lovitură finală francizelor Marvel. Joker este exact inversul unui film de super-eroi, deși le imită mecanismul: filmul ia partea răului, fără nuanțe, fără a-l prezenta ca fiind binele ascuns și răsturnând astfel valorile în circulație până la un punct de confuzie maximă.
Prin felul în care prezintă și încurajează violența populară Joker este un «film populism», film-de-acum-imediat, dar făcut să reproducă atmosfera anilor 1980 ai erei Reagan, premergătoare erei Trump Tower.
Evident că Libération îl citează pe filozoful modern al esteticii vizualului Walter Benjamin și ne duce într-o excursie prin deconstructivism ca să aflăm că atotprezența opresantă a actorului Joaquin Phenix este de fapt un post-joc.
Așteptam cu nerăbdare și cronica din foarte cititul cotidianul catolic francez La Croix. Ea este intitulată: „Joker” – un clown mizerabil și dezgustător. În schimb, surpriză, Le Figaro, ziar la fel de catolic și de conservator ca La Croix, face o cronică elogioasă și nu își ascunde entuziasmul pentru acest film subversiv, dar în același timp comercial, care a încasat 93,5 milioane de dolari în weekendul premierei în SUA, cel mai bun demaraj american din toate timpurile pentru un weekend de octombrie.
Articolul apreciativ din Le Figaro are la rândul său aluzii culturale criptate, precum atunci când scrie că filmul, precum și personajul, avansează mascat (avance masqué). „Avansez mascat” (J’avance masqué, în latină: Larvatus prodeo) nu e altceva decât deviza personală a lui Descartes.
Toate acestea fac ecou la ceea ce spusese recent Martin Scorsese, și anume că filmele Marvel cu super-eroi “nu sunt cinema”! Scorsese a și spus de altfel că el nu se uită la ele, că tot ce vede acolo e doar un parc de atracții.
Chiar și săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné, una din puținele publicații din lume care funcționează fără publicitate și exclusiv din vânzările pe hârtie (cealaltă fiind, tot în Franța, Charlie Hebdo) scrie în ultimul sau număr (articol disponibil doar pe hârtie) că deși Joker merită văzut doar dacă nu avem ceva mai bun de făcut, scena confruntării cu idolul cinic jucat de De Niro face toți banii, pentru că „discursul eroului amintește în mod straniu revoltele populiste actuale din democrațiile noastre”, cele în care politica a ajuns să fie făcută de Jokeri.
Cf. alte filme tot cu Joaquin Phoenix:
7 Responses to “Joker”, un film ce nu va declanșa revoluția anticapitalistă
Multe momeli în articol.
De exemplu – apare cuvantul „justificase” unde era potrivit „explicase”. Utilizarea intentionata acestui cuvant nelalocul lui – cand toti stiu ca el n-are ce cauta acolo – e de fapt o indreptatire a unui omor in masă: acolo unde nimeni nu vorbea că se poate de omorat in masă, vine unul si aduce acest sens că „se poate”. E ca si cum ne-am intreba „cat de indreptatiti erau nazistii sa provoace holocaustul?” – insasi intrebarea e rea. E josnic.
Filmul se bazează pe RESENTIMENT. Oricât de justificat poate fi făcut acesta să pară, o trimitere la Scheler și Nietzsche tot se impunea, într-o cronică serioasă.
[…] nu trebuie văzut decât în sală, desigur. Da, sunt nouă filme în competiție, printre care Joker, apoi The Irishman (Netflix) al lui Scorsese și Hollywood-ul lui Tarantino. ‘1917’ însă e […]
Cuma a reusit sa sabeasca 23kg Joaquin Phoenix?
Cei de la Radio National de aici, (National Public Radio), o istorie lunga si fascinanta a unei institutii care nu mai este nationala, foloseste NPR ca si brand strategy, subiect dpentru alta discutie, au o emisiune extraordinara, in fiecare zi, de la 7:00 PM reluare (pacific time) sau 1:30 PM (Pacific Time), Fresh Air (Aer Curat), emit de pe undeva de pe coasta de est, Philadlhia cred.
Au avut un interviu in direct to Todd Phillips, in care a fost intrebat, printre altele, despre cei 50 lbs (23 Kg) pierdute the Phoenix. Raspunsul lui a fost “I say, Joaquin is the tunnel at the end of the light”, extraordinar de potrivit, in opinia mea. Joaquin Phoenix are, indubitabil,o doaga lipsa,
Dan, nu gasesc altundeva unde sa iti scriu. Sa nu fiu totusi complet off-topic: il iubesc pe Joaquin, dar filmul a fost greu de urmarit, e poate si vina mea ca l-am vazut pe bucati. Film bun, dar greu de digerat, ceva de genul.
Acuma, cineva tocmai mi-a spus despre un barbat pentru care am sentimente (si cred ca si el are pt mine): “mi se pare ca e Joker, nu isi arata cartile pe fatza”. Ce inseamna cand un barbat nu grabeste o femeie, tipul fiind total atipic, de ex la o intalnire intre ei doi si mai multi oameni, ceilalti nu isi pot da seama de sentimentele reciproce ale celor doi… Multumesc mult, pt ajutorul antropologi c 😀
Cei doi si-au daruit reciproc mici cadouri simbolice care, in limbajul codificat stiut doar de ei doi, inseamna ‘te iubesc’ <3
Ăștia de au impresia că Joker e cel mai bun film asta e pt c au creierul slab. A avut multa publicitate filmul, ba mai mult, se tot vorbea când a apărut că au ieșit oamenii din sala din cauza violenței ( asta e super publicitate) a fost o porcărie de film. Exista filme in lumea asta de nici nu ați auzit de ele care sunt capodopere.
Toată lumea a turbat când au văzut filmul asta și abia acum multi au auzit de acest actor. Daca le pui “Gladiatorul” și le spui că personajul negativ e Phoenix îți zic că nu e adevărat. Am băut cam mult. Film de căcat. Oamenii care spun că ecest film este o capodopera și ei sunt de căcat.
Hai pa, criticii curului.