E la modă printre acriturile ce vor să fie originale să anunțe pe un aer triumfător că ei n-au văzut niciodată un episod din Războiul Stelelor, că sunt imuni la mitologia lui copilărească etc.

Aceia comit o gravă confuzie. Și eu îmi propusesem odată să fac o listă cu ce filme gigantice, blockbusters planetare, NU am văzut… Nu am văzut, de pildă, Titanic și nici Troy ori Gladiator… Am prea multă demnitate ca să mă duc la filme cu bărbați în fustițe. N-am mers nici măcar la Matrix, căci știam ideea furată.

Troy – poftim, încă un peplum american: Titanic – reinventarea unei coafuri bărbătești plasate între Tintin și Elvis Presley.

Star Wars se situează însă la un cu totul alt nivel. Pentru oricine dorește să spună ceva inteligent despre cultura populară de azi și despre mitologiile moderne, a afirma cu mândrie că nu știi nimic despre Războiul Stelelor e la fel de descalificant ca a te fuduli că n-ai citit Alice, Micul Prinț sau Harap Alb, ori că “nu suporți” Beatles. Sau că n-ai văzut Casablanca, dar totuși pufnești și vrei să spui și tu ceva.

Dacă nu le-ai citit, văzut și ascultat la vremea lor, ești atunci obligat să o faci la vârsta adultă, iar dacă nu, atunci e mai bine să comentezi meciuri de fotbal decât cinema, scenariu și cultură populară contemporană.

A ignora totul despre Războiul Stelelor este ca și cum ai ignora totul despre psihanaliză. Două mitologii neștiințifice dar coerente. Categoriile ridicole extreme, sectanții convinși, sunt, desigur, în ambele sisteme, cei care încă mai cred că psihanaliza e o știință, ca și cei al căror univers se reduce la numele, clișeele, mitologiile și scenele din Star Wars. Ele trebuie însă obligatoriu cunoscute pentru a pricepe ce e azi în jurul tău.

Am ieșit acuș de la Star Wars: The Rise of Skywalker, în sală cinemascop, cu popcorn și bere (eu nu scriu cronici decât la filme pe care le văd în sală, printre oameni care palpită și cronțăne), ba chiar le scriu imediat, și trebuie deja să spun, pentru cei care nu vor să mai treacă acum prin Frazer și Joseph Campbell, că ultimul episod din Star Wars, saga clasică devenită franciză Disney, răspunde întrebării: cum să închei o asemenea saga împăcând mai multe generații, fără să dezamăgești? Mai ales că, așa cum o nota Libération, fanii fuseseră foarte dezamăgiți de episodul precedent, iar Disney a trebuit să-l readucă pe J.J. Abrams (cel din episodul The Force Awakens, 2015) la butoane.

Este The Rise of Skywalker un film „bun”?

S-a încheiat, așadar, saga Star Wars. Nici nu mai știi ce valorează cinematografic un asemenea produs cum e ultimul episod. Este oare un film bun? Ei bine, ajuns în stadiul ăsta de mitologie închegată ajungi să spui că nici nu mai contează calitățile estetice. Dorești doar să fii sedus, să-ți lepezi scepticismul / neîncrederea specifice publicului în fața noutăților.

Când a avut loc premiera, în toate sălile de cinema din Franța și Belgia (Franța e cea mai mare piață pentru Star Wars și cultura cu cei mai mulți fani după SUA), a acestui episod final din saga Star Wars, Le Monde nota că filmul este de o ortodoxie perfectă și că închide ciclul, precum și tot arborele genealogic al lui Skywalker, fără a lăsa vreo interogație deschisă.

Si scenariul este într-adevăr ca o listă de cadouri de Crăciun pe care un fan Star Wars ar fi trimis-o casei Disney: urmăriri prin culoarele unui fier de călcat spațial, din nou barul cu creaturi scârboase, adunări de rebeli exotici și încruntați, un imperiu care pare mai preocupat să-și extermine supușii decât să-i aservească, enumerarea clișeelor satisfăcătoare ar lua mai mult decât covorașul de rezumat scris care se derulează la începutul fiecărui episod.

Ceea ce funcționează foarte bine este unitatea estetică, nostalgia. Săbiile-laser, navele spațiale ciobite, care zboară cu viteza luminii dar trebuie reparate în zbor cu o șurubelniță. Referințele la corsari și Vestul Sălbatic pe fundal galactic. Era, evident, imposibil de făcut altfel, nu trebuia repetată eroarea episodului VIII. Până și un ziar știe că își pierde o parte din cititorii vechi dacă își schimbă formatul prea radical.

Asta cu toate că de 42 de ani încoace, de la primul episod din 1977, toți acei Stormtroopers în armuri albe ar fi trebuit să înțeleagă că nu folosește la nimic să fugă după eroi. Dar și aici mai multe sute dintre ei își lasă viața împușcați cu laser.

Încă de când Lucasfilms a fost cumpărat de Disney în 2012, regula absolută a devenit : « Dați fanilor ce doresc ». O lecție pentru toți cei care doresc să facă cinema, fie și documentar.

check-out-kylo-rens-repaired-mask-in-new-art-for-star-wars-the-rise-of-skywalker-social

Mitologie și psihanaliză

Acum, despre scenariu nu e nimic de spus, într-atât tot ceea ce se caută în acest episod final e să se încheie orice fir neînnodat, orice loose end. Monstrul ăsta industrial încheie definitiv ciclul.

Prudența regizorului J.J. Abrams și a producătorilor era maximă, mai ales după ce fanii fuseseră scandalizați de însuși Lucas, care a modificat digital o scenă din primul Star Wars, cea în care, într-un bar plin cu toate arătările imaginabile, Han Solo, căruia un monstru vicios vine să-i ceară returnarea unei datorii, trage și îl împușcă prin masă fără avertisment. Filmul a fost modificat vizual astfel încât Han Solo să nu mai fie cel care trage primul… Ce scandal, atâta moralitate post festum!

Cât despre încrengăturile psihanalitice, despre cine e fiul/fiica cui și revolta fiilor și fiicelor împotriva taților, morți sau vii sau hologramați, acestea, în ultimul film, pot pune într-adevăr anumite probleme celor neobișnuiți cu toate detaliile epopeii.

Are un parfum vintage foarte reușit și echilibrat, însă referințele vizuale și cinematografice sunt multe, prea multe, la limita asamblajului de pastișe. Ca o saga cinematografică, universul Star Wars rămâne însă mult mai coerent și convingător decât cel din Stăpânul Inelelor. Doar Harry Potter atinge nivelul acesta de coeziune internă, dar asta e dat și de absența cvazi-totală a elementului feminin din Stăpânul Inelelor, spre deosebire de celelalte două francize. In Star Wars o aveam pe prințesa Leia, cu zâmbetul ei vicios și codițe pe care avea să i le imite Iulia Timoșenko, Leia care se pupă cu frate-su (parcă de două ori in amintirea mea) și care sfârșește în brațele gangsterului galactic Han Solo, totul pe fond de dialoguri inteligente și simple: — “I love you!” / — “I know.”

i-kissed-my-brother-once-princess-leia-game-of-thrones-cersei-lannister1

Repararea episodului trecut

Episodul acesta, Ascensiunea lui Skywalker, presupus ultimul, trebuia să repare dezastrul produs printre fani de cel anterior, The Last Jedi, care a destabilizat universul Star Wars. Acum, totul trebuia cârpit la loc.

Filmul a trebuit să țină seama de constrângeri uriașe (afară de cele impuse de studiouri și de uriașa miză financiară), în primul rând o schimbare de mentalitate a spectatorilor. Primele episoade din Star Wars erau făcute pentru Generația X, cei născuți între 1960-1980, al căror timp de concentrare, de percepție, de atenție era estimat la 15 secunde. Atât se putea concentra generația noastră pe o informație nouă sau pe o secvență de cinema. E mult 15 secunde.

A urmat generația Y, cei născuți între  1980-2000, al căror interval de atenție e de 8 secunde, iar acum filmele trebuie făcute pentru generația Z, cei născuți după 2000, care se pot concentra doar 3 secunde.

Aceștia trebuia luați în seamă atunci când se continuă o saga precum Star Wars, unde inovația e binevenită, chiar dorită, însă filmul trebuie să rămână fidel spiritului inițial, altfel întreaga construcție se prăbușește.

Așa încât, nu se putea fără bătălii galactice, însă ele sunt expediate aici practic ca o obligație. Ceea ce a căutat noul regizor a fost să creeze o serie întreagă de mitologii interconectate, în care Cavalerii Jedi, de pildă sunt precum cei ai Mesei Rotunde, dar lichidând sistematic toate elementele accesorii ale episoadelor trecute, astfel încât de acum înainte seria să fie fără obligații de recuzită.

In episodul precedent, nu doar că Luke Skywalker și prințesa Leia erau îmbătrâniți, inspectând ruinele trecutului (ba chiar aveam un frison știind că atrița Carrie Fisher era deja moartă într-o mare de droguri și alcool), dar știam și că îi vedem pentru ultima dată.

Așa se ajunsese la scene comice, unde scârbosul împărat galactic îl punea pe noul Darth Vader, Kylo Ren (băiatul dispărutului Han Solo) să-și scoată “prostia aia de pe cap”, prostia fiind coiful acela negru cu zăbrele:

— “Take that ridiculous thing away”… și așa se facem că ne credeam scăpați definitiv de coiful de Darth Vader… care reapare crăpat și lipit ca un vas japonez în filmul nou.

La fel, noul personaj malefic Kylo Ren era acolo doar “a child in a mask”… și acolo înotam în plină psihanaliză, dată fiind căutarea lui permanentă a unui tată și lupta împotriva afecțiunii pentru frumoasa (și la rândul ei sfâșiata) Rey, pe cale de a deveni un Jedi autentic.

Tot așa, era simbolică arderea cărților sfinte ale cavalerilor Jedi: — “Ce-ți trebuie plicticoșeniile alea?” pufnea Yoda, brusc reîntrupat, spre disperarea îmbătrânitului Luke Skywalker.

Psihanaliză, așadar, de-a lungul întregului film, unde răul nu trebuie să fie total bun, dar nici bunul cu totul ticălos, ca acolo unde Luke Skywalker explica de ce a vrut să-l omoare pe noul geniul al răului Kylo Ren, iar Rey îi reproșa: — “L-ai pierdut pentru că ai crezut că alesese deja.”

Amestecul era bine dozat și variat, pe elemente familiare, precum cazinoul cosmic, aluzie la crâșma aceea galactică din primul episod în ordinea turnajului, care ne sugerează o derivă capitalistă sălbatică, contemporană, a îmbogățiților vânzători de arme care aprovizionează simultan atât Imperiul (the First Order), cât și revoluția.

Și, desigur, erau acolo tot felul de elemente drăguțe, precum planeta ocean, unde pe insula lui Luke trăiesc doar niște călugărițe cu cap de broască, sau, pe o altă planetă, elegantele vulpi de cristal.

În ciuda aparenței de desuet și superficialitate, forța filmului precedent consta în seria de frânturi de fraze și sentințe precum: — “Let the past die!”… Sau: — “You must kill the past if you have to!”

Hot-Toys-Star-Wars-The-Rise-of-Skywalker-Kylo-Ren-Figure-Featured-image-1568x882

Ultimul episod: un “kintsugi”

Ei bine, casca aceea spartă a lui Kylo Ren (Adam Driver) e reparată aici, în acest ultim episod, ca un simbol în miezul recuperării ansamblului, reparat acum cu crăpături vizibile, ca în arta aceea japoneză a lipirii oalelor vechi, kintsugi. Crăpăturile aparente, lipite cu aur, dau mai multă valoare obiectului decât dacă era unul nou.

Totul e acum rescos de la naftalină, exagerând absurd până și puterile eroinei Rey, pe care nici măcar ADN-ul ei de Jedi nu le explică (ea vindecă răni și plăgi deschise, oprește din zbor și mișcă rachete îndreptând palmele spre cer, nimic nu mai contează, de te întrebi dacă îi vine vreodată ciclul sau poate să-i curgă nasul)

main-qimg-a06adc5ce2c9f23d8520b6ac432ec83d-star-wars-41646812-602-401

La fel de simbolic, în tratamentul brutal al vechilor personaje, e felul în care este ștearsă memoria robotului aurit C-3PO, singurul personaj care a traversat neschimbat toate episoadele (ceea ce ne stoarce un gând pentru singurul actor, Anthony Daniels, care astăzi, în vârstă de 73 de ani, e singurul ce a apărut în toate cele nouă episoade: el e cel care poartă armura aurită a robotului C-3PO) și care sfârșește într-un soi de Alzheimer pentru AI, la fel de simbol pe cât e și coiful spart și lipit.

Sigur, asta duce la rupturi în mit și brutalizări ale recuzitei. Mitul autentic cunoaște însă variante contradictorii, ba chiar opuse și conflictuale. O știau grecii deja, iar variante opuse ale mitului puteau coexista. De pildă: Hercule e dușmănit de Hera toată viața și ea îl persecută și îl pune să efectueze cele 12 munci, dar într-o altă variantă, mai puțin canonică, Hera devine mama lui Hercule !

în final, cum spunea Lévi-Strauss în Antropologia Structurală: — “Nu există variantă “corectă”, sau “autentică” a mitului. Toate variantele aparțin mitului.”

Star-Wars-The-Rise-of-Skywalker-Palpatine

Oedip / Șchiopilă : Enescu si refuzul psihanalizei 

https://cabalinkabul.wordpress.com/2016/08/20/oedip-schiopila-enescu-si-refuzul-psihanalizei/

Sugând la mama mortului – etruscii și vendetta caucaziană

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/06/15/sugand-la-mama-mortului-etruscii-si-vendetta-caucaziana/

Sǫʼ Baaʼ– Star Wars în navajo, cu o reflecție asupra limbilor capitaliste, a introducerii orgasmului în PIB și a folosirii femeilor ca monedă de schimb

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/06/14/sǫʼ-baaʼ-star-wars-in-navajo-cu-o-reflectie-asupra-limbilor-capitaliste-a-introducerii-orgasmului-in-pib-si-a-folosirii-femeilor-ca-moneda-de-schimb/

Sexul in literatura SF

https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/03/31/sexul-in-literatura-sf/