Văzând amploarea pe care o ia controversa despre oportunitatea numirii ca „ambasadoare” a lui Brâncuși a cântăreței Irina Rimes am dat și peste argumentul că inițiativa este în realitate de lăudat, pentru că asta creează o punte spre tineret, dat fiind că cei 600.000 de fani ai ei pe Instagram vor auzi pentru prima oară de Brâncuși.

Găsesc inițiativa incompletă, pentru că ar trebui atunci să stabilim o punte și în sens invers, și anume să o facem pe Irina Rimes sau pe Lino Golden să ajungă în sufletul lui Andrei Pleșu, de pildă, unde mobila spirituală e cam cariată, pentru că  Pleșu face parte dintre acei intelectuali care din păcate nu știu cine este Dua Lipa sau care, Doamne ferește, confundă corul ăla de copii ai lui Armin van Buuren care țipă Blah Blah Blah cu pramatiile învechite și instituționalizate din Zidul lui Pink Floyd, care de-acum e echivalent cu muzica clasică. La urma urmei, și cei ca Pleșu ar trebui ajutați, mai ales că Pleșu se întreba într-o cronică cum a reușit fădăciunea aia de clip „Despacito“ să strângă peste 3 miliarde de vizualizări?

Așa că am decis să fac, pentru semenii mei aleși întru ale culturii exegeza clipului “Panamera” al lui Lino Golden. 

Iată aici doar câteva elemente pentru purcede la o decriptare mai amănunțită:

“Vreau să-mi iau un Panamera 

S-alerg noaptea ca pantera 

Să mă pierd ușor in noapte 

Foc din pușca mitraliera.”

Mai întâi și mai întâi, dincolo de inocența pristină a acestei răbufniri artistice post-meta-retro-moderne a lui Lino Golden, descoperim deîndată că versurile nu sunt cu nimic sub:

— “Baby you can drive my car.”

Apoi, enunțul lui Lino Golden este, desigur, disruptiv, întrucât el nu dorește să achiziționeze o Panamera prin muncă. El o spune răspicat: Nu vreau muncă la program! Să ne amintim însă că nici mult glorificații haiduci nu munceau:

“Intr-o zi vreau să am mare Panamera Gold

Jante de-alea agresive si lăsate jos de tot.”

Ceea ce face însă Lino Golden, sub pătura sonoră a ludicului, este un demers teologal, pe care îl vom supune atenției hermeneuților Adrian Papahagi, Teodor Baconschi, Horia-Roman Patapievici și Mihail Neamțu. 

Astfel, Lino Golden invocă o Panamera, el o numește. Numind-o, el o actualizează.

Actualizând-o, el o denunță Spiritului pur, care comunică cu inactualitatea Panamerei. Desemnând Panamera Spiritului pur, care împarte inactualitatea imanentă a Panamerei, Lino Goden revelează Spiritului potențialitatea actualizării Panamerei. Spiritul pur este astfel pus în fața unui paradox: inactualitatea Panamerei fondează imposibilitatea ei prezentă. Cum ar putea atunci Spiritul, Sfântul Duh, să își poarte atenția asupra Panamerei, care i-a fost numită, fără ca el să o actualizeze, revelându-i caracteristicile sensibile, adică „specia”? Odată actualizată de Spirit, Panamera nu va mai cădea înapoi în starea de esență fără existență.

Iată așadar că se poate arunca o punte în ambele direcții: și Brâncuși dat tinerilor, și Lino Golden adus până la Papahagi. Cred că am făcut o faptă bună.

Cf. și:

Metafora roții și a buricului într-o traducere anglo-saxonă din Boethius cercetată de Adrian Papahagi

https://cabalinkabul.wordpress.com/2019/11/03/metafora-rotii-si-a-buricului-intr-o-traducere-anglo-saxona-din-boethius-cercetata-de-adrian-papahagi/

linogoldenimpuscathusi2

Structuralismul este o ontologie: pentru ce Eliade nu era un structuralist, orice ar spune Baconschi

https://cabalinkabul.wordpress.com/2019/08/21/structuralismul-este-o-ontologie-pentru-ce-eliade-nu-era-un-structuralist-orice-ar-spune-baconschi/