Make (t)rap boring againAbi Talent e boring, da, la prima vedere și audiție, însă e autentic. Evident, nu se aștepta nici el la asemenea succes.

La cererea lui Dez Jazzadezz, minunata Girafă, m-am uitat și am ascultat și iar m-am uitat și am ascultat clipul țiganului adolescent Abi, „regele pă România”, 24 de milioane de vizualizări pă clipu ăsta:

Și deodată auzim acolo înspăimântătoarele versuri de natură teologală:

“Zdreanțo zici că ești Isus,

Zdreanțo ești bătută-n cui,

Însă tata e Satana,

Iar eu sunt copilu’ lui”

Sigur că poți să-l dușmănești instinctiv, „țigan din Buzău cu opt clase” care cântă (chit că o face la gradul doi) despre Rolex și „papuci Gucci”. Ba cică mai e și gay, vezi toată disputa cu Alex Velea, deși aici el pare a se referi mai degrabă la o fată, acolo unde găsește echivalentul “zdreanță” pentru “bitch”. Avem aici, evident, alt tip de Zdreanță cu ochii de faianță.

Are însă o “persona”, în sensul teatrului hieratic, asumată din start, pe care și-o impune calm.

Muzical el este nul, da. Se inspiră probabil din atâția rapperi marocani sau algerieni, precum Soolking, de pildă. Aici, Soolking cu 43 de milioane de vizualizări (aproape dublu față de Abi, dar piața algeriană e mai mare):

Dar ce trebuie înțeles, pentru a arunca o punte între generații, este că virtuozitatea muzicală e secundară aici.

Ca și în punk, curentul muzical de revoltă al anilor 1970 – 1980 (care începuse de fapt cu mult înainte, cu grupuri precum Velvet Underground, care poate fi considerat proto-punk), repetitivitatea și monotonia ritmică sunt doar țesătura, fundalul sonor, pe care vine să se înscrie recitarea revoltei.

Nu riff-uri de chitară sau solo-uri de pian trebuie căutată în răbufnirea asta abil controlată a românului Abi sau algerianului Soolking, căci oamenii ăștia n-au auzit de Erik Satie, iar Jimi Hendrix pentru ei e muzică clasică. Însă nu avem dreptul să uităm cu câtă violență scria Aldous Huxley, în Do What You Will (1929), despre muzica de jazz, pe care o trata de zoaie și duhoare de putreziciune:

How is it possible that human emotions intrinsically decent could be so ignobly parodied? I felt like a man who, having asked for wine, is offered a brimming bowl of hog-wash. And not even fresh hog-wash. Rancid hog-wash, decaying hog-wash. For there was a horrible tang of putrefaction in all that music. Those yearnings for Mammy of Mine and My Baby, for Dixie and the Land where Skies are Blue and Dreams come True, for Granny and Tennessee and You – they were all a necrophily…

The Mammy after whom the black young Hebrews and the blond young muffin-faces so retchingly yearned was an ancient Gorgonzola ; the Baby of their tremulously gargled desire was a leg of mutton after a month in warm storage ; Granny had been dead for weeks ; and as for Dixie and Tennessee and Dream Land – they were odoriferous with the least artificial of manures.” (Aldous Huxley, în Do What You Will, 1929), 

Iată aici ce am scris și despre Lino Golden:

Teologia panaramelor – Lino Golden: “Vreau să-mi iau un Panamera”

https://cabalinkabul.wordpress.com/2020/02/14/teologia-panaramelor-lino-golden-vreau-sa-mi-iau-un-panamera/

Iar aici despre Florin Salam :

Revelație: Florin Salam nu știe să danseze

https://cabalinkabul.wordpress.com/2019/10/28/revelatie-florin-salam-nu-stie-sa-danseze/

Și aici despre manele în general :

Bulgarii și sîrbii au găsit definiția manelelor…

https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/03/31/bulgarii-si-sirbii-au-gasit-definitia-manelelor/

images