Skip to content

Bulgarii și sîrbii au găsit definiția manelelor…

March 31, 2013
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Blues-ul e atunci când un gagiu mișto dă de rău – maneaua e când un nasol  dă de bine. “
.
Bulgarii au exact același gen de muzică vulgară ca la noi, lălăituri turcești-țigănești-electronice de mahala, un gen devenit omniprezent, ca manelele în România : cealga (чалга).
.
Precum tangoul, rebetika, blues-ul și fado, manelele românești și cealga bulgărească sînt o muzică suburbană, o muzică de mahala impregnată de temele cunoscute ale luzerului în fază terminală: sărăcie, eșec, dușmănia sau indiferența celorlalți, ostilitatea față de autorități, ingratitudinea curvelor oportuniste…
.
Dincolo de influențele turcești, vine imediat în minte comparația cu blues-ul. Pînă si structura melodică de 4/12 a blues-ului e reprodusă deseori in manele si in cealga…
.
Vine apoi genul numit al “turbofolkului” din Serbia. Diferentele între turbofolk pe de o parte, manele si cealga pe de alta, sînt nu doar melodice, ci și socioculturale si etnice. In cazul turbofolkului, interpreții si majoritatea publicului nu sînt în majoritate țigani, precum in Bulgaria si România, ci sârbi.
.
Amet – mare manelist bulgar…
.
SERBIA – CULTURA TURBOFOLKULUI
.
Ascensiunea turbofolkului de-a lungul anilor 1990 a marginalizat cu totul rockul sîrbesc traditional à la Bjelo Dugme, devenit muzica depresivilor din capitala.
.
Raposatul Milosevici nu va ramane in istorie doar ca „Macelarul Balcanilor“, sau poate nici macar drept cel mai dezastruos lider politic sarb din toate timpurile. Nu, pentru sarbi el va fi intotdeauna și cel care a creat conditiile pentru aparitia a trei mari subproduse culturale sarbesti: turbofolkul, filmele cu tigani (clișeizate de Kusturica) si muzica lui Goran Bregovici.
.
In primii ani ai lui Milosevici, sloganul cel mai popular venea dintr-un șlagăr de turbofolk:
.
Coca-Cola, Marlboro, Suzuki/
Discoteca, gașca si buzuki
Asta-i viata, nu e propagandă
Tare-i bine sa traiesti in bandă…”
.
… asta in vremea in care incepusera razboaiele din Croatia si Bosnia. Insusi termenul de turbofolk a fost inventat de un compozitor cu  pseudonimul neverosimil de Rambo Amadeus, care intr-o vreme parodia tendintele spre genul de muzica ce ar reprezenta in Serbia echivalentul manelelor din Romania. Ideea de “turbo” i-a venit lui Rambo Amadeus dintr-unul din primele succese ale acestui gen, «200 na sat » (200 la ora), al unuia din precursorii turbofolkului, Ivan Gavrilović,care glorifica masinile rapide si un stil de viata hedonistic..
.
Inca din anii ’70, scena muzicala a Belgradului s-a impartit intre rockul orasenilor tineri si neofolkul taranilor veniti la oras. Intr-un asemenea climat, gusturile muzicale devenisera un element important in definirea identitatii sociale. Rockul sarbesc era original si de calitate, iar in mintile fanilor el se situa la acelasi nivel cu cel din occident. Cele mai mari grupuri pop iugoslave isi inregistrau albumele in studiouri din Londra, Paris si Amsterdam si dispuneau de echipament ultramodern si de bugete promotionale. Piata muzicala iugoslava era stabila, exista o intreaga presa specializata in muzica, si aparusera deja subgenuri: punk, new wave, “šminkeri” (un amestec local, termenul fiind echivalentul romanescului smecheri).
.
Destramarea violenta a Iugoslaviei si venirea la putere a unor regimuri autoritare la Belgrad, Zagreb si Sarajevo au impus importante evolutii culturale in intreaga regiune. In Serbia, cultura a devenit inseparabila de razboi.
.
Subcultura turbofolkului sîrbesc a beneficiat de intreaga masina mediatica a statului, care a popularizat ideologia noilor elite imbogatite compuse din politicieni nationalisti, speculanti cu averi provenite din jafurile razboiului si gangsteri care sprijineau regimul. Genul nou de muzica consta dintr-un amestec de folclor electronizat, interpretat intr-o estetica gen MTV si combinat cu o simbolica a consumerismului occidental adaptat la gusturile mahalalelor sarbesti.
ceca_70963288
Ascensiunea turbofolkului de-a lungul anilor 1990 in paralel cu cutremurele care au sfasiat societatea sarba a marginalizat cu totul rockul, devenit muzica depresivilor din capitala, in vreme ce restaurantele si cluburile erau invadate de tineri tunsi foarte scurt, cu lanturi de aur peste trening si ascultand, desigur… turbofolk.
.
 Virusul turbofolkului s-a instalat atat de bine incat a infectat intreaga regiune, nu doar Serbia. S-a ajuns la situatia paradoxala in care tineri croati si bosniaci care fusesera vanati de fortele sarbesti au inceput sa danseze pe muzica lui Ceca, cantareata sârboaică maritata pe atunci cu criminalul de razboi –intre timp asasinat- Željko Raznatovici Arkan.
.
Revenind însă la genul cel mai apropiat de manelele românești, cealga bulgarească, se poate remarca faptul ca în ciuda similitudiilor care merg pina la identitate: țigănie, mahala, dans din buric, paiete si lanțuri de aur pe trening, există o diferență majoră în percepția publicului. Comparația cu blues-ul funcționează mai mult in România. In Bulgaria percepția e inversată, cum o rezumă dictonul popular :
.
Blues-ul e atunci când un gagiu mișto dă de rău – maneaua e când un nasol  dă de bine.
(“Когато на готин човек му е кофти – това е блус. Когато на кофти човек му е готино – това е чалга.”)
—–
Cf. :
Advertisements
5 Comments
  1. 1dan9 permalink

    Da, parcă am auzit și eu odată „Ay, manea, padme hum”.

  2. daniel permalink

    Nu sunt de acord cu ce scrie aici. In Bulgaria rromii care canta pop-folk sau chalga ii numeri pe degete in Romania numeri romanii care canta manele. Ex: Sofi Marinova, Azis, Toni Storaro, etc. Lor le este compusa muzica si versuriile. Payner Planeta are compozitori care compun piesele pentru ei. Amet era la inceput acum au evoluat. Si versuriile lor sunt de dragoste iar videoclipuriile nu se compara cu ce face Guta sau mai stiu eu cine in Romania. Iar de turbo-folk si de prea frumoasa Ceca ar trebui sa vorbiti mai mult. Ca e una din veteranele muzicii turbo-folk alaturi de Dragana Mirkovic, Lepa Brena, Neda Ukraden, Hanka Paldum, Mile Kitic, Saban Saulic si altii.

  3. Încă ceva, şi îmi cer dinainte scuze pentru verbozitate: eu nu aş pune alături de manele muzica fado şi alte câteva dintre genurile pomenite, care – născute, este adevărat, într-un context de mahala – s-au rafinat mult de-a lungul timpului… Să luăm, de pildă, “Gaivota” (citiţi, măcar de curiozitate, textul scris de Alexandre O’Neill, ce se găseşte şi tradus pe net pentru necunoscătorii de portugheză, apoi ascultaţi cântecul în interpretarea Amáliei Rodrigues – iar cântece ca “Gaivota” nu sânt deloc cazuri izolate în peisajul fado) şi manelele lui Vali Vijelie and co. – deosebirea este ca de la cer la pământ… Bluesul este de multă vreme un gen cult, rebetika are la rândul său piese zguduitoare – vezi, de pildă, “Kaigomai, kaigomai” şi “Mana mou Ellas” din filmul “Rembetiko” al lui Kostas Ferris; maneaua noastră a rămas însă la un nivel abject (de fapt a involuat, căci maneaua tradiţională de veac XVIII-XIX era totuşi de altă factură decât “să moară duşmanii mei” – asta în cazul în care presupunem o legătură genetică între cele două vârste ale manelei româneşti, legătură de care a cărei consistenţă eu unul nu prea sânt sigur).

  4. nicu buricu permalink

    Rasist mai esti mai caine batran! Mi-e mila de tine!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: